Curs intensiv de dirijat | 12 - 18 februarie 2024 | Paşcani

Curs intensiv de dirijat

12-18 februarie 2024

Biserica Penticostală Betel, Paşcani

Cursurile intensive de dirijat organizate de Fundaţia Jubilate vizează echiparea spiritual-muzicală a celor care slujesc ca dirijori în bisericile evanghelice din România şi diaspora română. Pe lângă aspecte legate de tehnica dirijorală şi vocală şi cântatul în ansamblu, cursul din februarie se va focaliza pe o înţelegere biblică a închinării şi slujirea corului ca parte a închinării bisericii. Toţi participanţii vor avea ocazia să dirijeze ansamblul format din participanţii la curs.

Cine se poate înscrie?

La acest curs cu regim intensiv sunt aşteptaţi dirijori de coruri bisericeşti, de toate vârstele, care doresc să crească în înţelegerea şi deprinderile necesare pentru slujirea lor. Cerinţele minime pentru înscrierea la curs sunt următoarele:

  • să citeşti bine notele muzicale,
  • să-ți fi însuşit tehnica de bază a dirijatului,
  • să ai un minim de experienţă de dirijat.

De exemplu, dacă ai învăţat bazele gesticii dirijorale, poţi citi pe rând vocile dintr-o cântare de cor (cu vocea sau cu ajutorul unui instrument), şi lucrezi sau ai lucrat cu un grup vocal sau un cor, poţi fi primit la curs.  În timpul cursului, profesorii Ken Tucker şi Emanuel Bălăceanu vor lucra diferenţiat cu participanţii, în funcție de nivelul fiecăruia, într-o atmosferă ziditoare în care fiecare învaţă, nu doar din contactul direct cu profesorii, ci şi din munca desfăşurată de profesori cu ceilalţi cursanţi. Pe lângă cursurile de dirijat cu toţi participanţii, se ţine şi un curs facultativ de baze ale tehnicii dirijorale. Astfel, căutăm să întâmpinăm nevoile fiecărei categorii, de la cei cu mai puţină experienţă până la avansați.

Dacă nu sunteţi sigur că acest curs este potrivit pentru dumneavoastră, nu ezitaţi să luaţi legătura cu noi, înainte de a vă înscrie, la adresa de mail dirijat@jubilate.ro.

Date organizatorice

Cursul va avea loc la Biserica Penticostală Betel din Paşcani. Va începe luni, 12 februarie, la ora 9:00 şi se va încheia duminică, 18 februarie, cu slujirea de dimineaţă în Biserica Penticostală Betel, urmată de masa de prânz. Corul dirijorilor va sluji atunci, dirijat de o parte dintre cursanţi.

Contribuţia de participare pentru curs este 500 lei, sumă ce include masa pe perioada cursului. Cazarea va fi asigurată în familii.

Numărul de locuri este stabilit la 25.

Profesori:

Dirijat: Emanuel Bălăceanu şi Ken Tucker, asistaţi de Maria Rusu

Închinare: Richard Mauney

Înscrierile se fac în doi paşi:

  1. Daţi click aici pentru a completa fişa de înscriere.
  2. Intraţi pe link-ul acesta pentru a plăti avansul contribuţiei de particpiare la curs (200 lei). Link-ul vă va duce pe site-ul Fundaţiei Jubilate.

Dacă aveţi dificultăţi cu plata prin site-ul fundației, vă rugăm să contactați biroul Jubilate.

După plata avansului prin site-ul Jubilate, aţi terminat procesul de înscriere.

Restul contribuţiei de participare la curs (300 lei) se va da la începutul cursului. Vă rugăm să veniţi pregătiţi cu numerar.

După completarea acestor doi paşi, veţi primi un e-mail cu lista de repertoriu pentru curs şi instrucţiuni legate de pregătirea voastră pentru curs, inclusiv nişte teme care va trebui să le trimiteţi până la data de 1 februarie.

Rugaţi-vă împreună cu noi ca Dumnezeu să ridice noi generaţii de „leviţi”, dăruiţi Lui pe deplin, făcători de ucenici gata şi echipaţi să vestească laudele Lui în adunare şi în societate!

Fundaţia Jubilate

Tel.: +40 359 402 375

E-mail: office@jubilate.ro

str. Ep. Roman Ciorogariu, nr. 38. sp. Com. 01

410009 Oradea, jud. Bihor