Cursul de Vară Jubilate:
Descrierea cursurilor opționale

Folosirea chitarei în închinare (începători)

Noţiuni de armonie corală
Lucrezi în biserica locală cu o formaţie corală sau cu un grup de închinare şi îţi doreşti să poţi realiza o scriitură armonică pentru două sau mai multe voci? Îţi doreşti să ajuţi formaţiile vocale să susţină linia melodică cu mai mult decât nişte voci „improvizate” ad-hoc? Eşti la locul potrivit! Cursul de faţă va răspunde acestor nevoi (şi nu numai), ajutând fiecare participant să facă paşi importanţi spre ţinta de a-i pune pe toţi… în armonie.

Canto

Dirijat (avansați)
Atenția va fi focalizată asupra intrărilor, încheierilor și expresivității; asupra comunicării cu corul; și asupra aspectelor spirituale și muzicale ale lucrului cu corul. În același timp, cursul are și scopul de a ajuta pe fiecare cursant așa cum are nevoie.

Dirijat (începători)

Formații vocale în închinare
Cum pot ansamblurile vocale mici din biserică să dea ce au cel mai bun pentru conducerea închinării în biserică? Cântând în formații mici, vă veți bucura de cântare și de o înțelegere mai profundă despre conducerea închinării. Richard Mauney va conduce acest curs. A scris cartea Ofrandă necurmată: Închinare din perspectiva biblică, istorică și practică.

Copiii în Împărăția lui Dumnezeu
Cântarea pentru copii este o parte importantă pentru integrarea lor în biserică. Cum putem arăta dragostea lui Dumnezeu prin modul în care abordăm copiii? Ce așteptări ar trebui să avem în cadrul lucrării muzicale cu copiii, care Îl onorează pe Domnul? Acest curs va aborda aspecte muzicale foarte practice, al căror scop este inițierea copiilor în a-L lăuda pe Domnul prin cântare și nu numai. Susan Strohschein va preda acest curs.

Noțiuni de improvizație pentru instrumente cu coarde și de suflat
Cei care cântă la instrumente cu coarde sau de suflat sunt invitați la acest curs să învețe diverse modalități de a improviza în mai multe stiluri și să scrie propriile acompaniamente sau linii melodice pentru instrumentul lor.
O înțelegere a noțiunilor de bază ale armoniei sau ale teoriei muzicii constituie un avantaj, dar nu este obligatorie. Acest curs va fi condus de Andrei Marta

Elemente de bază ale limbajului surzilor
Soția fratelui Ken Tucker, Laura, este implicată de mulți ani în slujire cu surzii. În Cluj, ea slujește la Biserica Surzilor, care se întâlnește la Biserica Baptistă Mănăștur.
În acest atelier, Laura îți oferă prilejul de a învăța despre cultura surzilor și de a face primii pași în însușirea limbajului gestual. Pe lângă memorarea unor cântări și psalmi, veți aborda un vocabular minim pentru conversații simple în limbajul gestual.

Teoria muzicii (începători)
Cartea are o abordare nouă, practică, muzicală, învățând prin experimentare, nu prin definiții. Cursul de teorie vă va ajuta să începeți călătoria spre citirea notelor, parcurgând împreună cu una dintre autoare – Mariana Gherasim – primele capitole ale cărții.

Atelierul de versuri
…este locul în care încurajăm abilitatea de a scrie texte pentru cântări. De asemenea, ne adresăm celor care doresc să învețe cum să așeze sau să retușeze versuri pe melodiile proprii.
Clișeele, ambiguitatea și banalul se scutură odată cu încălțămintea, pe preșul de la intrare…
Ținem aproape: Biblia, conjugările, radiera și zâmbetul :).
Acest curs va fi condus de Monica Turtoi și Alina Bălăceanu.

Folosirea chitarei în închinare (avansați)
Dani Veja va lucra cu chitariștii care vor să conducă cântări în biserică. Cursul acesta nu este pentru începători, ci pentru cei care slujesc deja cu chitara. Cursul va aborda folosirea chitarei acustice (solo și ritm).

Acompaniament (începători)

Aranjamente
Dacă ai scris partituri pentru ansamblu de voci mixte sau egale, cu sau fără acompaniament de pian sau alte instrumente, vino la cursul de Aranjamente. Dor Niculescu te va ajuta să îți șlefuiești deprinderile de a scrie aranjamente.

Acompaniament (avansați)
Vei învăța cum să fii un sprijin pentru cântarea congregației sau a corului prin felul în care cânți, cum să-ți îmbunătățești citirea de partituri și cântatul după ureche. Acest curs va fi condus de Andrei Marta.

Ansamblu instrumental
Acest atelier este de fapt un ansamblu și se adresează celor care au experiență în cântat la instrumente de suflat din lemn și instrumente cu coarde. Pe lângă bucuria de a lucra împreună, o țintă a ansamblului va fi să cânte o piesă sau mai multe în slujirea de duminică. Gretty Niculescu va lucra cu acest ansamblu.

Ansamblu de blockflote

Blockflote (începători)

Canto
Ruben Mureșan, Maria Moşuţi și Mary Ellen Johnson îi roagă pe cei ce vor opta pentru acest curs, să vină pregătiți cu câteva din piesele lor preferate (indiferent de stil) pentru a putea fi folosite ca material de lucru în cadrul întâlnirilor.

Creația de cântări noi
Ne rugăm ca timpul petrecut împreună cu Ken, Emi și Monica să vă pregătească și să vă echipeze pentru a rodi în această direcție creativă. (Deprinderi de citire și scriere a notelor muzicale sunt de folos pentru acest atelier, însă nu sunt imperios necesare).

Creativitate și planificarea închinării
Ești confruntat uneori, în biserica în care slujești, cu întrebări de genul: „Cum să introducem lucruri noi fără să pierdem esența închinării ca o comuniune cu Dumnezeu?” „Este posibil ca o biserică locală să fie zidită prin mai multe stiluri de muzică”? „Este loc pentru o închinare mai ‚bogată’ în privința aceasta”? „Cum să introducem muzică nouă în biserica noastră”?
Vor fi abordate și probleme legate de planificarea serviciului de închinare și diverse forme în închinare și vom explora feluri potrivite și creative de a integra arta în închinarea noastră. Cursul este condus de Richard Mauney, autorul cărții Ofrandă necurmată: Închinare din perspectiva biblică, istorică și practică.

Scripturi care cântă
„Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte, să vestim dimineața bunătatea Ta și noaptea credincioșia Ta!” (Ps.92:1-2)
- De ce Scriptura este plină de cântare?
- Cum se poate naște sau renaște izvorul laudei intr-o inimă secătuită, vlăguită și uscată?…
…Vino la atelierul de studiu biblic dedicat surorilor să explorezi, prin harul Lui, răspunsurile divine la întrebări ca acestea și mai ales… să descoperi – uimitor – cum Scripturile pot cânta [iarăși], prin tine! Acest curs va fi condus de Alina Bălăceanu.