Anunț referitor la Cursul de vară și Leviții Juniori

by | Jul 8, 2021

Cursul de vară 2022

Anul acesta nu reușim să organizăm Cursul de vară, dar prin credință spunem că în 2022 vom ține Cursul de vară așa cum îl știți. Vă vom scrie detalii despre costul cursului și despre înscrieri când vor fi stabilite. De asemenea, intenţia noastră este să oferim burse participanților care strâng formulare 3,5% în favoarea Fundației Jubilate, dacă acest lucru va fi posibil ca până acum. În această situaţie, bursa va acoperi cheltuielile de cazare și masă.

Scopul Cursului este echiparea slujitorilor din biserici în domeniul muzicii și închinării. Oferim o paletă largă de cursuri opționale, care vor fi comunicate pe website-ul nostru la momentul potrivit. În plus, ne vom bucura împreună de un timp de închinare zilnic, de cursuri în plen, cor şi altele.

Mai multe informații cu privire la Cursul de vară se pot găsi aici.

Leviții Juniori 2022

Leviții Juniori este un curs de cor şi orchestră pentru adolescenți care studiază muzica sau au studiat-o – fie într-un cadru educaţional formativ, fie în particular. Acest proiect al Fundaţiei Jubilate îi vizează pe adolescenții care vor să cânte laudele Domnului într-o atmosferă prietenoasă, ziditoare și necompetitivă împreună cu tineri din toată țara.

Prin credință, dorim să organizăm a doua ediţie a proiectului Leviţii Juniori în vara anului 2021. Prima ediţie a fost una dintre cele mai mari binecuvântări ale anului 2019.

Mai multe informații cu privire la Leviții Juniori se pot găsi aici.

Ultimele știri

Prelungim înscrierile!

Plini de entuziasm vă invităm pe toți cei implicaţi în conducerea închinării și în slujirea prin muzică în biserică să vă înscrieţi la Cursul de vară Jubilate fără frontiere!

Care sunt pașii concreți pentru înscriere?

  • Completați fișa de înscriere (”Înscrieți-vă aici”)
  • Plătiți contribuția de participare.

Mai multe detalii legate de înscriere pot fi gasite în articol.

Cursul de vară Jubilate fără frontiere

Vă salutăm pe toți cu harul și binecuvântarea Domnului!

Sperăm în același timp că sunteți bine sănătoși, atât voi, cât și cei dragi ai voștri.
După cum majoritatea dintre voi ați anticipat, anul acesta nu vom organiza Cursul de vară în formatul obișnuit. Este o decizie pe care am luat-o cu inima grea, în urma multor rugăciuni și a unor zile de post dedicate în mod special acestei cauze, cu dorința de a avea parte de călăuzirea Celui înspre care se îndreaptă toată lauda și dorința noastră de a sluji.

Dar am găsit o nouă modalitate de a ne întâlni. Aşadar vă invităm la:
Cursul de vară Jubilate fără frontiere

Cartea Închinarea – un proiect nou al Editurii Jubilate

„Închinarea: o abordare biblică, istorică și practică”, o carte scrisă de Richard Mauney, este un proiect principal al Editurii Jubilate în anul acesta. Pentru Richard, acest proiect este un vis împlinit după 20 de ani, de când a început să o scrie! Cu ajutorul Domnului, va fi publicată până la începutul anului 2021.

Cursul intensiv de închinare Jubilate

Cu mare bucurie anunțăm desfășurarea Cursului de închinare Jubilate (ediția a doua) în 21-26 iulie 2020 la Pensiunea Conacul Vânătorului, Moieciu de Sus, jud. Brașov. Cursul se va încheia cu slujirea de duminică dimineața la Biserica Baptistă „Providența” Brașov.

Tombolă

Avem o idee frumoasă: postați mai jos in comentarii o înregistrare a unei cântări din Culegerea Jubilate vol. 2, cântată cu toți ai casei. Când postezi, numele tău va fi scris pe un bilet, si vei participa la o tombolă.

Cursul de vara 2015: Care este diferenţa între cursul de canto şi atelierul de canto?

Mulţi ne întreabă: Aş putea să mă înscriu şi la cursul de canto şi la atelierul de canto?

Atelier de creaţie pentru compozitori şi textieri

În 23 și 24 octombrie 2014 va avea loc un eveniment important la Biserica Baptistă nr. 1, Mănăștur: Atelierul de creaţie pentru compozitori şi textieri