
Despre Jubilate
Fundaţia Jubilate, constituită conform Ord.26/2002, este o persoană juridică non-profit, fără caracter patrimonial.
Scopul Fundaţiei Jubilate
În dorinţa de a sprijini viaţa de închinare a bisericii, în special prin lucrarea muzicală, Fundaţia Jubilate slujeşte în două moduri: organizează cursuri, ateliere corale, concerte, conferinţe, iar în al doilea rând oferă resurse prin publicaţiile Editurii Jubilate. Scopul nostru de bază nu este în primul rând muzical, ci să ajutăm fraţii să se închine cu o înţelegere biblică a închinării, conform Romani 12:1-2.
În fiecare an organizăm un curs de vară la care participă aproximativ 100 de persoane: pastori, corişti, dirijori, lucrători cu copiii şi cei interesaţi de conducerea închinării; în vara anului 2011 au participat români din 6 ţări. În timpul anului şcolar slujim bisericile pe regiuni sau bisericile locale prin ateliere corale sau prin conferinţe cu prelegeri, după nevoile locale. Toţi membrii fundaţiei Jubilate au cursuri post-universitare, însă veţi găsi la ei abordări potrivite pentru orice nivel muzical, chiar şi pentru “urechişti”.
Atelierele Corale “Jubilate”
Din experienţele noastre, am observat că biserica poate fi încurajată printr-un weekend de activitate muzicală, învăţând cântări noi, printr-o abordare prietenoasă, ce îmbină latura spirituală a slujirii corului cu învăţarea partiturilor şi culminând cu bucuria de a cânta împreună. Când organizăm astfel de ateliere, invităm pe toţi fraţii şi surorile din zonă, doritori să cânte laude Domnului. De obicei sunt trei zile de închinare: prin repetiţii de cor şi învăţare de cântări noi, vineri şi sâmbătă, iar la sfârşitul acestor repetiţii, prin slujirea corului reunit într-un serviciu de închinare, duminică seara.
Partiturile pentru atelier vor fi disponibile prin Editura Jubilate. Când cumpăraţi numărul de partituri de care aveţi efectiv nevoie pentru corul cu care slujiţi, ajutaţi ca slujirea echipei Jubilate să meargă mai departe.
Conferinţele Jubilate
Recunoaştem că nevoile bisericii locale sunt diferite. Dacă nevoia este de învăţătură în domeniul muzicii şi închinării, putem răspunde la solicitarea bisericii.
Temele abordate pot fi:
- Bazele biblice ale închinării
- Alegerea şi evaluarea muzicii
- Lucrarea muzicală cu copiii
- Dirijat
- Rolul muzicii în închinare
- Canto
- Dirijorul ca slujitor spiritual al formaţiilor muzicale
Editura Jubilate
Ne bucurăm să vă oferim mai multe produse pentru toate vârstele: publicaţii de interes general, partituri pentru coruri bisericeşti,cărţi pentru lucrătorii cu copiii şi CD-uri pentru încurajarea fiecărui credincios. Puteţi citi despre ofertele noastre apăsând pe link-ul „Publicaţii”.
Unul dintre scopurile noastre este de a oferi cântări pline de miez cu teologie biblică şi totodată cu frumuseţe muzicală şi poetică. Veţi găsi o gamă largă de astfel de mărgăritare în Culegerea „Jubilate”, destinată cântării în comun.
Ne bucurăm de cântări vechi şi noi scrise de români, recunoscând că astfel de cântări au o exprimare aparte. În ce priveşte cântările traduse, le alegem pe cele care au texte încurajatoare, cum este „Stai liniştit”, o cântare scrisă în 1752, tradusă şi publicată de Echipa Jubilate în 2010. Acum puteţi să o cântaţi cu corul dumneavoastră, cu o frumoasă prelucrare scrisă de Kenneth Tucker. Nu ne grăbim în procesul de traducere, deoarece considerăm că trebuie să avem grijă să împărţim drept Cuvîntul adevărului.
Ca dirijori de cor, bucuria noastră este să oferim partituri pentru coruri. Vă punem la dispoziţie colecţii corale, iar în seria “De laudă slavei Sale” vă oferim câte o singură piesă, din dorinţa de a da corului posibilitatea să îşi aleagă partiturile dorite şi la un preţ accesibil. Sprijinim lucrarea corală şi prin CD-uri cu acompaniamente, pentru cei care nu au pianist.
Ca profesori, avem preocuparea de a da unelte bisericii. Astfel avem disponibilă cartea “Comuniunea cu Dumnezeu” pentru cei care vor să se închine în duh şi adevăr. De asemenea, vă oferim o abordare unică în învăţarea notelor, prin manualul “Teoria muzicii fără durere”, însoţit de 3 CD-uri cu exerciţii auditive. Veţi învăţa tainele muzicii cu paşi mici şi fără profesor.
Considerând că lucrarea muzicală pentru biserică începe în leagăn, vă oferim resurse pentru lucrarea cu copiii. Pentru preşcolari, “Învăţăm cântând” este o comoară pentru părinţi, educătoare şi lucrătorii din biserică. CD-urile “Lumină pe cărarea mea” sădesc Cuvântul lui Dumnezeu în inima copiilor mici şi mari. Bineînţeles, oferim şi partituri pentru coruri de copii în colecţia “Un glas la două voci”.
Echipa Jubilate

Ruben Mureşan
Melomanii români l-au cunoscut iniţial pe Ruben Mureşan ca bariton, dar odată cu trecerea timpului şi cu studiile aprofundate de canto vocea lui s-a stabilizat în ambitusul de tenor.
Tenorul Ruben Mureşan este deţinătorul a Graduate Performance Diploma obţinută la Longy School of Music din Boston. A ajuns la această şcoală după ce în 1998 absolvise cursurile de master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent Ruben, colaborează cu mai multe filarmonici din țară, dirijează corul bisericii creștine „Betel” din Cluj-Napoca și coordonează viața de închinare a acestei bisericii. Este căsătorit cu Oxana și au doi copii, Elias și Sofia.

Richard Mauney
Este originar din Carolina de Nord, SUA și slujește în România din anul 1996. Pe lânga activitățile curente la Jubilate, a slujit ca profesor de muzică bisericească și de închinare la Universitatea Emanuel din Oradea pentru o perioadă de șapte ani. Cu doi ani înainte de a veni în România a slujit ca lider în domeniul muzicii bisericești și ca profesor în Filipine. Pentru o perioadă de 14 ani a activat ca lider muzical în numeroase biserici în Statele Unite. Are licență (Furman University) și masterat (Florida State University) în pedagogia muzicii corale si doctorat în muzică bisericească la Southwestern Baptist Theological Seminary, Fort Worth, Texas.
Dor Niculescu
Dor Niculescu a venit la Fundaţia Jubilate cu o bogată experienţă ca pianist acompaniator, profesor, compozitor şi aranjor. După mulți ani alături de noi ca profesor la Cursul de vară Jubilate, ne bucurăm de venirea lui in echipă nu doar pentru un eveniment singular, ci pentru tot anul. Dor este absolvent al Universității de Muzică din București, secția Compoziție. Este implicat de mulţi ani in lucrarea de la Asociația Strigătul de la Miezul Nopții ca referent muzical. Dor slujește la pian și ca învăţător de Școală duminicală la Biserica Baptistă „Dragostea” din Arad.
Mariana Gherasim
A absolvit Institutul Biblic din Oradea (actualmente Universitatea Emanuel) în 1996, secția Teologie-Muzică bisericească și un program de studii aprofundate în Educație muzicală contemporană la Universitatea Naționala de Muzică din București. A predat Teoria muzicii si Armonia la nivel universitar, apoi a predat materii teologice și muzicale la Liceul Teologic „Elim” din Pitești. În prezent slujește la Biserica Baptistă “Providența” din Oradea, din județul Bihor, cu un grup de blockflote.

Anca Toia
A venit la Jubilate cu experiențe din mai multe domenii și cu o inimă gata să slujească în orice mod necesar. De aceea, ne bucurăm să o avem la secretariat în biroul nostru. Anca provine din Ciuhoi, județul Bihor și a lucrat o vreme ca misionară în Oltenia.
Ken Tucker
Locuiește în Cluj și slujește în biserica locală în domeniul muzical. El este de asemenea dirijor de cor de copii, de tineri și de adulti, interpret și compozitor. Ken provine din McComb, Mississippi și a absolvit Conservatorul Regal din Belgia, în specialitatea Muzică de Cameră și Pian. Este căsătorit cu Laura și au patru copii: Alina, Ionuț, Ștefan și Anna Ruth.

Susan Strohschein
Are mai bine de 20 de ani de experiență în învățământ la toate nivelurile de educație: grădiniță, școala elementară, liceu și universitate, predând în SUA, Belgia și România. Susan a absolvit facultatea de Pedagogie Muzicală la Universitatea de Stat din Louisiana, în Baton Rouge și și-a continuat studiile absolvind masteratul la Universitatea din Texas, în Austin. Devenind creștină la o vârstă fragedă, Susan Strohschein a slujit în biserici ca dirijoare pentru coruri de copii și de adulți și ca învățătoare de studiu biblic pentru adulți. În prezent slujește la Biserica Baptistă „ „Providența” din Oradea.

Elisei Ștefănescu
Elisei Ștefănescu și-a început ucenicia ca dirijor la corul „Evanghelic” din București, iar din 2015 locuiește în Marea Britanie, unde slujește în biserica Emmaus din Coventry. De asemenea, a inițiat concerte, înregistrări și alte lucrări muzicale alături de coruri și muzicieni din mai multe orașe precum Huddersfield, Leicester, Loughborough și Birmingham. Elisei a absolvit Conservatorul Regal din Birmingham și deține licență în Pian și masterat în Dirijat cor.
Ne puteţi contacta la:
Fundaţia Jubilate
CUI: 14991221;
str. Roman Ciorogariu nr. 38
Cod 410009
Oradea
Tel.: +40 359 402 375
E-mail: office@jubilate.ro