Pentru noi, cei de la Fundația Jubilate, punctul culminant al evenimentelor în cadrul unui an calendaristic îl reprezintă fără doar și poate Cursul de vară, unde oferim echipare pentru slujitorii Domnului. În ce ne privește, planificăm, ne rugăm și abia așteptăm acest timp binecuvântat în fiecare an. În acest an însă, având în vedere starea actuală și întrebările la care încă nu avem un răspuns, așteptăm în rugăciune să vedem cum evoluează pandemia și care vor fi restricțiile impuse societății pentru a decide dacă vom ține sau nu Cursul de vară. Vă îndemnăm să vă alăturați nouă în rugăciune pentru acest lucru. Când vom lua o decizie, conform dispozițiilor date de autorități, vă vom anunța imediat. Cel mai probabil, în perspectiva ținerii Cursului de vară, perioada de înscriere va fi în luna iulie.
Ne rugăm ca Dumnezeu să vă vorbească în acest timp și să răspundă rugăciunilor dumneavoastră!
Pace și multă binecuvântare tuturor!
Echipa Jubilate