Știri Jubilate
Vă anunțăm cu părere de rău că în acest an, 2024, nu vom organiza Leviți Juniori. Îi așteptăm cu mult drag pe leviți în vara 2025.
Dar cu bucurie vă aducem la cunoștință datele Cursului de vară Jubilate: 19-25 august 2024 la Misiunea Pacea, Șelimbăr, Sibiu. Detaliile despre cost și despre cursuri vor fi anunțate când le vom avea. Dar vă spunem de acum că în luna ianuarie puteți începe să strângeți Formulare 230 și să câștigați o bursă. În acest mod vă asigurați locul la Cursul de vară Jubilate.
Scopul Cursului de vară Jubilate este echiparea slujitorilor din biserici în domeniul muzicii și închinării. În cadrul lui, ne vom bucura împreună de un timp de închinare zilnic, de cursuri în plen și de cor, de cursuri opționale și de slujire într-o biserică locală duminică dimineața.
Până când vom avea toate detaliile cursului din 2024, puteți citi informațiile din 2023 pentru o înțelegere mai bună cu privire la Cursul de vară.
Vrei să primeşti veşti de la Fundaţia Jubilate?
Înscrie-te acum!
3,5% din impozitul pentru venit
Mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne-au sprijinit în felul acesta în anii trecuți! Și în acest an ne puteți dărui 3,5% din impozitul pe venit. Prin simpla completare a Formularului 230, sunteți un sprijin real al lucrării noastre pentru Domnul.
Un alt mod de a ne sprijini cu 3,5% din impozitul pe venit este câștigând o bursă la Cursul de vară Jubilate. Oferim burse integrale care acoperă masa și cazarea celor care strâng minim 25 de Formulare 230 în sprijinul Fundației Jubilate. Acordăm și posibilitatea de a câștiga o bursă parțială, care acoperă jumătate din costul pentru masă și cazare, dacă strângeți minim 13 formulare. Termenul limită de depunere a formularelor este 20 mai 2024.
Pentru bursă poți alege una dintre cele două variante::
- Completează formularele online, descarcă-le și trimite-le prin email la office@jubilate.ro până cel târziu în 20 mai 2024.
SAU - Dacă dorești să le depui personal la ANAF, printează formularele pdf pe hârtie. Completează rubrica I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI. În acest caz e nevoie să completezi și o împuternicire pentru fiecare persoană pentru care vei depune formularul la ANAF. Completați și punctul III. DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI.Împuternicitul semnează în câmpul rezervat pentru semnătură, în dreapta jos, iar contribuabilul în stânga. Găsiți aici un model de împuternicire și borderou pe care completezi numele tuturor persoanelor pentru care depui formularele. Apoi depune-le la sediul organului fiscal de domiciliu. Trimite-ne prin email poze cu formularele depuse la ANAF. Dacă aveți nelămuriri, ne puteți suna la 0359402375.